Subiect: Alergii si Atopii la caini

Veterinarii care îşi limitează practica la câini şi pisici întâlnesc multe afecţiuni ale pielii. Există numeroase condiţii care determină probleme ale pielii la câini sau pisici, dar cele mai comune sunt de departe alergiile.

SIMPTOME ALE ALERGIILOR

Câinii cu alergii pot prezenta următoarele simptome:

- îşi rod labele
- îşi freacă faţa de covor
- se scarpină pe corp
- au frecvente infecţii ale urechilor (otite)
- îşi pierd părul
- au pielea mutilată

Câinele care este alergic la ceva arată aceasta prin probleme ale pielii şi mâncărimi, adică prurit. Poate părea logic că dacă un câine este alergic la ceva ce inhalează (atopie), cum ar fi anumite granule de polen, îi va curge nasul; dacă este alergic la ceva ce mănâncă (alergie alimentară), de exemplu la carnea de vită, poate să vomite; dacă este alergic la înţepăturile unor insecte (urticarie), poate să facă o umflătură la locul înţepăturii. În realitate, câinele va prezenta rar aceste simptome. În schimb, va avea o senzaţie de mâncărime uşoară până la intensă pe tot corpul şi poate o infecţie cronică a urechii.
În plus, câinii alergici îşi rod adesea labele până ce acestea se irită şi se înroşesc (labele sunt singurele care au glande sudoripare şi acestea se inflamează în caz de alergie).

E posibil să-şi frece faţa de covor sau de canapea sau să-şi scarpine părţile laterale şi burta. Deoarece glandele urechii ce produc ceara intră în supra-activitate ca reacţie la alergie, apar infecţii ale urechii. Bacteriile şi fermenţii îşî fac adesea apariţia în excesul de ceară şi de reziduuri.
Leziunile pielii întâlnite la un câine alergic sunt de obicei rezultatul auto-mutilării pielii prin roadere şi scărpinare. Uneori se produce căderea părului, pe porţiuni, ceea ce îi dă un aspect de pete. Pielea însăşi poate fi uscată şi cu cruste, înroşită sau uleioasă, de la caz la caz. Sunt frecvente infecţiile bacteriene secundare ale pielii datorită acestor leziuni produse de câinele însuşi. Astfel de infecţii pot fi tratate cu antibiotice.

FACTORI ALERGENI

Când un câine este alergic la ceva, organismul său reacţionează la anumite molecule numite alergeni. Aceşti alergeni pot proveni din:

* copaci
* iarbă
* polenul plantelor
* ţesături, precum lâna sau nylon-ul
* cauciuc sau material plastic
* alimente şi aditivi alimentari, diverse tipuri de carne, cereale sau coloranţi
* produse lactate
* praful şi scamele din casă
* muşcături de purici.

REACŢIA ORGANISMULUI LA UN ALERGEN

Simplificând, motivul pentru care toţi aceşti alergeni produc mâncărimi ale pielii este că atunci când ei sunt inhalaţi, ingeraţi sau vin în contact cu corpul câinelui, determină sistemul imunitar să producă o proteină numită IgE. Această proteină se fixează apoi de celule, numite celule-catarg, localizate în piele. Când IgE se ataşează la aceste celule-catarg, determină eliberarea diverselor substanţe chimice iritante, cum ar fi histamina. La câini, aceste reacţii chimice şi tipuri de celule apar în cantitaţi mari numai la nivelul pielii.

FACTORII GENETICI ŞI TIMPUL INFLUENŢEAZA ALERGIILE

Trebuie reţinut că animalele de companie trebuie să fie expuse la alergen o anumită perioadă înainte să apară alergia. Excepţiile sunt posibile, ca de exemplu alergia la muşcături de insecte, care poate apărea numai după câteva expuneri. Organismul animalului trebuie să înveţe să reacţioneze la alergen. Este o reacţie dobândită a sistemului imunitar, care este programată genetic şi transmisă din generaţie în generaţie la mai multe rase. Alergiile sunt în mod special frecvente la anumiţi Terieri, precum Scoţian, West Highland White, Cairn şi Fox Sârmos; câini din rasa Lhasa Apsos; precum şi rase mai mari, cum ar fi Seter Englezesc şi Irlandez, Retriever şi Dalmaţian. Alergiile sunt frecvente cu deosebire la Mops, Schnauzer miniatural şi Buldog Englezesc.
La animalele de companie, alergiile încep de obicei să apară la vârsta de 1-3 ani. Pot apărea şi la 6-8 ani, dar peste 80% încep mai devreme. Ceea ce agravează situaţia este că, pe măsură ce animalul îmbătrâneşte, el dezvoltă de obicei din ce în ce mai multe alergii şi reacţia la un anumit alergen devine mai intensă.

DIAGNOSTICUL ALERGIILOR

Pus în faţa unui animal care se scarpină şi a unui stăpân enervat, este extrem de uşor pentru veterinar să pună un diagnostic greşit sau măcar să nu reuşească să-l convingă pe deplin pe stăpânul animalului de adevărata problemă. Uneori veterinarii adoptă soluţia cea mai uşoară şi îi administrează animalului diverse medicamente, în speranţa că măcar unul va fi eficient şi va duce la dispariţia simptomelor. Dacă animalul nu se mai scarpină, părul începe să-i crească, iar stăpânul lui poate să doarmă noaptea… totul e bine numai în aparenţă, pentru că e posibil ca alergia să nu se fi vindecat.
Majoritatea alergiilor sunt de inhalare şi sezoniere (cel puţin la început). Câinele poate fi alergic la un anumit polen care este prezent în mediu timp de trei săptămâni într-un an. Cazul în speţă este uşor de tratat. Indiferent cu ce tratezi animalul, starea lui începe să se amelioreze în patru săptămâni. În cazurile în care alergia este uşoară, dar pielea iritată s-a suprainfectat cu bacterii, un antibiotic cu spectru larg va elimina infecţia, iar pielea poate reveni la o înfăţişare aproape normală, chiar dacă tratamentul nu a vizat în nici un fel alergia.

Se poate ajunge la un diagnostic precis al alergiei şi la determinarea exactă a factorilor alergeni printr-una din trei metode:

* Testare alergică (intradermică sau prin teste de sânge);
* Eliminarea individuală a lucrurilor din mediul de viaţă al animalului, până la găsirea vinovatului;
* Terapia de reacţie.

Cea din urmă nu este cea mai exactă, dar de obicei produce cea mai rapidă ameliorare pentru animal şi este cea mai avantajoasă pentru buzunarul posesorului. Un exemplu ideal ar fi câinele care este alergic doar la polen de copac. În fiecare an, în aceeaşi lună, câinele începe să-şi roadă labele, să se scarpine pe părţile laterale ale corpului şi să-şi frece faţa de mobilă. Veterinarul alege o tabletă şi/sau o singură injecţie, care va suprima alergia în cele 3-4 săptămâni necesare. În două zile animalul îşi revine şi trebuie să aştepte până în anul următor, când se va întoarce la veterinar cu aceeaşi problemă. Acesta va arunca o privire în fişa animalului şi va repeta probabil tratamentul anterior. În ochii posesorului, el atinge nivelul genialităţii.
Din păcate, lucrurile nu merg întotdeauna la fel de bine. Un scenariu mai frecvent pentru un câine este că acum el are cinci ani. La 18 luni a început să se scarpine şi nu s-a mai oprit de atunci. Are pe piele porţiuni întinse care prezintă de 2-3 ori grosimea lor normală, pielea este crăpată şi sângerează intermitent şi nu mai are deloc păr. Canalul auditiv este dureros, infectat şi imflamat până la punctul în care impietează asupra capacităţii auditive a câinelui. Câinele nu se simte bine, este rareori în stare să doarmă noaptea, trezindu-se frecvent pentru a se scărpina sau pentru a se roade. E posibil chiar să aibă febră, cu intermitenţe, datorită recurenţei infecţiilor bacteriene ale pielii. Încă îi mai place, totuşi, să se comporte ca un câine, fugărind veveriţe, mâncând trataţii speciale şi aşteptând nerăbdător să vină copiii de la şcoală. Stăpânul şi câinele au fost de-acum la fiecare clinică veterinară pe o rază de mai mullţi km şi aceasta probabil că se va mări în curând. Iar câinele se simte din ce în ce mai rău. Acesta reprezintă un caz izolat, dar nu rar şi vi-l prezentăm pentru a putea aprecia reala dificultate a diagnosticării şi tratării alergiilor canine. Este extrem de important să găsim acel/acei alergen/alergeni la care este sensibil câinele, pentru a-l putea ajuta eficient.

Dermatita de contact alergică şi iritantă

Dermatita de contact alergică apare la câini ca o reacţie de hipersensibilitate faţă de anumite molecule din mediul animalului. Dermatita de contact iritantă apare când pielea este expusă la substanţe toxice din mediu. Simptomele şi mecanismele biologice ale acestor două boli sunt asemănătoare, aşa încât sunt adesea discutate împreună.

CE ESTE DERMATITA DE CONTACT ALERGICĂ?

Dermatita de contact alergică este o boală rară care se produce atunci când pielea unui animal reacţionează faţă de anumite molecule din mediu. Substanţele care pot provoca dermatita de contact alergică includ anumite antibiotice aplicate pe piele, metale precum nichelul, materiale precum cauciucul, lâna şi plasticul, ca şi substanţe chimice precum vopsele şi deodoranţi de covoare.

CE ESTE DERMATITA DE CONTACT IRITANTĂ?

Dermatita de contact iritantă se produce atunci când pielea este expusă la chimicale intens iritante, precum seva din iedera otrăvitoare sau sarea de pe şosele.

PRIN CE DIFERĂ CELE DOUĂ BOLI?

Dermatita de contact alergică afectează numai acele animale cu o hipersensibilitate la o anumită moleculă. Cea de-a doua afectează orice câine care este expus la substanţa iritantă.
Dermatita alergică presupune expuneri repetate la moleculă înainte de apariţie. Apare rar la animale sub doi ani. Dermatita de contact iritantă apare adesea la animale tinere foarte curioase care se apropie de lucruri de care n-ar trebui să se apropie.

CARE SUNT SIMPTOMELE CELOR DOUĂ DERMATITE?

În general, se produc leziuni pe porţiuni de piele cu păr puţin şi care sunt direct expuse la moleculele iritante. Aceasta înseamnă adesea dosul labelor, abdomenul, botul şi buzele. Zonele afectate sunt foarte roşii, au mici umflături sau vezicule (leziuni sub formă de băşici) şi prezintă mâncărime. În dermatita de contact iritantă pot apărea ulceraţii.

CUM SE DIAGNOSTICHEAZĂ CELE DOUĂ DERMATITE?

Istoricul şi examenul fizic pot indica adesea care este problema. Se practică frecvent teste de excludere, pentru a izola alergenul (molecula care a produs dermatita). În cazul acestor teste, animalul este ţinut într-o cameră fără covor şi departe de iarbă, de exemplu. Dacă starea animalului se ameliorează, alergenii potenţiali sunt introduşi încet, unul câte unul.
Se poate realiza şi testarea unei zone de piele. O mică cantitate de alergen se freacă de piele sau un tampon conţinând alergenul suspect se bandajează pe pielea animalului. Pielea se monitorizează timp de 2-5 zile pentru a observa reacţia.

CUM NE PURTĂM CU ANIMALELE CARE PREZINTĂ ACESTE AFECŢIUNI?

Cheia pentru a ţine sub control aceste afecţiuni este de a interzice sau de a restrânge accesul la alergen sau la substanţa iritantă din mediul de viaţă al animalului. Dacă acest lucru nu se poate realiza, animalul necesită adesea terapie cu steroizi. Din păcate, aceasta nu este întotdeauna eficientă.
De obicei, pentru orice animal suspect de o afecţiune alergică care poate implica o componentă alergică de contact, recomandăm:

* Vase din sticlă sau din oţel inoxidabil pentru mâncare şi apă (pentru a reduce posibilitatea apariţiei dermatitei de contact datorită expunerii la plastic sau la vopsele)
* Detergenţi hipoalergenici pentru culcuşul animalului
* Şamponări hipoalergenice de rutină pentru îndepărtarea oricăror alergeni
* Limitarea plimbărilor la trotuare sau la suprafeţe pavate – evitaţi iarba.

Hipersensibilitatea

Un sistem imunitar hipersensibil este acela care reacţionează excesiv la un stimul. Un sistem imunitar normal reacţionează atunci când organismul identifică o proteină străină, precum proteinele din exteriorul bacteriilor. Corpul străin care produce răspunsul imunitar se numeşte antigen. Organismul poate reacţiona la antigen producând molecule proteice (anticorpi) care leagă antigenul. Combinaţia realizată prin anticorpul legat de antigen se numeşte complex imunitar.
Pe lângă anticorpi, diferitele celule se pot de asemenea activa, ceea ce eliberează substanţe chimice precum histaminele, care pot afecta diverse părţi ale organismului. În cazul hipersensibilităţii, organismul produce mult prea mulţi anticorpi, şi nu cei potriviţi situaţiei, un număr mare de complecşi antigen-anticorp, sau anticorpi pentru proteine care nu sunt realmente străine. În plus, un număr excesiv de celule poate fi activat pentru a produce histaminele şi alte substanţe chimice. Există patru mari tipuri de hipersensibilitate.

1. Tipul I. Hipersensibilitate imediată.

În hipersensibilitatea de tipul I reacţia sistemului imunitar este imediată şi intensă. Simptomele se datorează mai ales faptului că celulele reacţionează în exces şi eliberează cantităţi foarte mari de histamină şi alte substanţe chimice. Aceasta se întâmplă când o persoană sau un animal este alergic la înţepături de albine sau la penicilină şi se numeşte anaphylaxie. Acest tip include de asemenea alergii la lucruri inhalate (atopie), precum polenul sau mătreaţa de câine sau de pisică, dermatita alergică la purici şi alţi antigeni care declanşează simptomele unei alergii la câteva minute de la expunere. Urticaria (blândele) reprezintă un alt caz de hipersensibilitate de tipul I.

2. Tipul II. Hipersensibilitate mediată de anticorpi.

Hipersensibilitatea de tipul II apare când organismul produce anticorpi la proteine de pe propriile sale celule. Aceasta se numeşte autoimunitate. În anemia hemolitică autoimună, organismul produce anticorpi împotriva propriilor sale celule roşii, distrugându-le şi producând anemia (un număr de celule roşii mai mic decât cel normal). Reacţiile la transfuzie sunt un alt exemplu de hipersensibilitate de tipul II.

3. Tipul III. Hipersensibilitate mediată de complex imunitar.

Reacţia excesivă a sistemului imunitar în hipersensibilitatea de tipul III determină formarea în organism a unui mare număr de complecşi imunitari (anticorp-antigen), care se fixează în anumite organe. Un anume tip de afecţiune renală numită glomerulonefrită apare când aceşti complecşi se fixează în rinichi şi blochează capacitatea acestuia de a filtra sângele. Lupus-ul eritematos şi artrita reumatoidă sunt alte exemple de hipersensibilitate de tipul III.

4. Tipul IV. Hipersensibilitate întârziată.

Tipul IV sau hipersensibilitatea întârziată apare la mai mult de 24 de ore de la expunerea organismului la antigen. Dermatita de contact alergică este un exemplu de hipersensibilitate întârziată. Acesta este tipul de reacţie care apare la animale şi oameni expuşi la diferite vopsele, substanţe chimice sau metale. Este de asemenea reacţia pe care o testăm când se realizează un test de tuberculină.

Genetica şi hipersensibilitatea

Toate cazurile de alergii, fie că sunt uşoare sau grave, sunt de natură genetică. Câinele sau pisica ce devine alergic/ă la vaccinuri, medicamente, alimente, polen, purici etc. este programat/ă genetic să aibă un sistem imunitar apt de a produce o reacţie alergică. Reacţia alergică nu se datorează medicaţiei, unui vaccin, unui aliment sau mediului – este o trăsătură genetică moştenită de la părinţi. Nu este recomandabil a se folosi indivizi cu un sistem imunitar anormal într-un program de împerechere.

sursa: biopet.ro