Este un articol interesant, zic eu, merita citit daca avem dorinta sa intelegem ce se intampla in mintea cainelui si cum se interpreteaza anumite gesturi.





Definitie

Agresiunea este o amenintare sau o atentare fizica la integritatea sau la libertatea unui alt individ. Agresivitatea este o stare reactionala caracterizata printr-o probabilitate crescuta de declansare a comportamentelor de agresiune.

La caine pot fi intalnite numeroase forme de agresiune.
Unele sunt normale, altele patologice. Acest ghid se aseaza pe educarea cainelui, nu propune terapii. Prin urmare, nu voi insista asupra comportamentelor de agresiune care necesita evaluarea de catre un expert. De altfel, chiar si in fata unui episod de agresiune normala exista un pericol pentru cei din jur. Este bine ca acest risc sa fie luat in calcul. Legea si etica obliga indivizii sa ofere ajutor oricarei persoane aflate in pericol, iar muscaturile provocate de caine pun oamenii in pericol. Nu se poate face o evaluare a riscurilor fara o expertiza prealabila. Totusi cititorul, pentru a-si educa in mod corect cainele si pentru o prevenire corespunzatoare, trebuie sa inteleaga comportamentele normale de agresiune.
Exista diferite forme de agresiune care pot fi recunoscute studiind secventele acestui tip de comportamente, circumstantele aparitiei lor, starea psihologica si emotionala a cainelui. In prezent au fost propuse diverse clasificari. Voi retine urmatoarele patru grupe:

  • Agresiuni competitive sau ierarhice;
  • Agresiuni de aparare: cauzate de iritare sau de teama, teritoriale si materne;
  • Hiperagresiuni si agresiuni atipice;
  • Agresiuni de vanatoare sau de pradare.

O muscatura controlata consta in prinderea cu botul, apasarea, fara a strange, lasand putine semne, uneori cateva vanatai. O muscatura puternica penetreaza pielea si necesita ingrijiri.
Sa analizam in detaliu fiecare dintre tipurile de agresiune incepand cu cea mai des intalnita intr-o familie: agresiunea competitiva sau ierarhica.
Agresiunea competitiva sau ierarhica

In cazul unui caine, agresiunea competitiva poate fi calificata drept comportament normal. Ea nu are nimic patologic atat timp cat secventele comportamentale sunt intacte. Cainii nu si-au pierdut instinctele agresive pentru ca traiesc impreuna cu omul de mai bine de 15.000 de ani.
Acest tip de agresiune se manifesta in situatii de competitie pentru accesul la hrana, pentru stapanirea unui spatiu, pentru controlul unui partener sexual sau social si aceasta atat intre caini, cat si intre caini si oameni. Agresiunea competitiva depinde de pozitiile ierarhice ale animalului si stapanilor sai.
Secventa de agresiune competitiva cuprinde trei faze: amenintarea sau intimidarea, atacul si calmarea. Totusi ea se limiteaza uneori la prima faza.
Un caine amenintator isi exprima dezacordul fata de anumite situatii. Daca dorinta sa nu este respectata el va merge mai departe, trecand la a doua faza - cea de atac. Se poate afirma ca un caine care maraie va musca intr-o zi. Este o certitudine.
Cainele nu trece la faza de atac decat in situatia in care amenintarile sunt insuficiente. Din arsenalul sau fac parte trei tipuri de muscaturi:

  • o prindere cu botul fara a strange;
  • muscatura de tip apasare;
  • muscatura puternica ce provoaca leziuni corporale.

Fiecare dintre aceste tipuri de muscaturi corespunde unui statut social.
Muscatura controlata de tip apucare cu botul - caine dominant
Muscatura puternica si mentinuta, rau controlata, provocand leziuni corporale - caine combatant
Absenta muscaturii, evitarea unui conflict - caine dominat
Situat intre dominant si dominat, cainele combatant se crede capabil de a intra in competitie cu stapanii si ii sfideaza. Nu cainele dominant are muscatura cea mai puternica. Daca un caini este in pozitie de combatant, va mentine strangerea pand cand adversarul se supune sau va insoti muscatura cu miscari ale corpului sau cu miscari fulgeratoare la picioare pentru a dobori adversarul. Cainele combatant este mult mai periculos, dar statutul sau social este mult mai usor de modificat. Este o informatie demna de retinut.
Atacul inceteaza odata cu supunerea invinsului. Pentru a evita sa fie muscat, invinsul trebuie sa se prefaca mort, sa-si expuna pieptul si gatul si, daca este nevoie, sa urineze putin. Aceasta pozitie este un ritual in fata caruia dominantul raspunde printr-o incetare imediata a ostilitatilor sau printr-o clantanire a dintilor. Astfel se intampla in cazul cainilor care au un bun echilibru. Alti caini, mai putin echilibrati sau care nu au invatat sa se controleze corespunzator, vor recurge la muscarea sau chiar la omorarea semenului.
Daca invinsul nu se supune - pentru ca nu a invatat pozitiile rituale -, lupta degenereaza, iar scena se transforma in razboi- De obicei, cainii se retrag cu rani serioase.
Faza de calmare este in general putin cunoscuta si foarte prost inteleasa. Dominantul ia o atitudine ferma si, lingandu-si locul muscat, ii arata dominatului ca s-a incheiat conflictul. Oare isi cere iertare, asa cum cred unii oameni? Nu, prin gestul sau pretinde supunere. Stapanul muscat care accepta sa fie lins de cainele sau recunoaste implicit ca a pierdut conflictul si a coborat in ierarhie.
Cainele dominant aplaneaza conflictul prin:

  • lingerea locuiui muscat, aratat de stapan sau de un alt caine;
  • asezarea membrelor anterioare pe genunchii stapanului;
  • asezarea capului pe umarul stapanului sau pe spatele celuilalt caine o incalecare a cainelui batut sau a bratului, piciorului sau dosului proprietarului muscat;

Agresiunea teritoriala

Cainele nu are un teritoriu individual. Totusi el isi alege zone de dormit si de izolare pe care le apara la nevoie. Haita are un teritoriu identificat prin agresiuni teritoriale si urlete (la anumite rase precum husky). Agresiunea este declansata in caz de intruziune si se desfasoara dupa cele trei faze clasice: amenintare, atac, calmare. In faza de amenintare sau de intimidare cainele care locuieste in acel spatiu (“rezidentul”) vine in intampinarea intrusului latrand, cu parul zbarlit, coada ai urechile ridicate, luand o pozitie ferma. Se opreste la cativa metri de vizitatorul nedorit, il fixeaza cu privirea si maraie.
Daca intrusul ramane si face fata, “rezidentul” zgarie solul cu membrele posterioare, uneori cu toate patru, si ridica laba peste zona zgariata. Continuand sa stea in fata intrusului si sa maraie. Daca adversarul insista, “rezidentul” marcheaza cu urina solul racait de mai multe ori. Daca intrusul nu renunta, “rezidentul” trece la atac. In faza de atac, “rezidentul” loveste intrusul care se va retrage cativa metri.
In cele din urma vine faza de calmare in care “rezidentul”, invingator, latra cu capul in sus, cu gatul incordat, agitandu-si coada. Derularea acestor faze se poate modifica in functie de experienta, cainele atacand din ce in ce mai repede. Scurt-circuitand faza de intimidare sau asociind atacului o intimidare tacuta. Trece apoi la fapte incepand sa muste.
Agresiunea teritoiala impotriva postasului

Atunci cand postasul se apropie de casa, cainele latra in momentul in care pune scrisorile in cutia postala, animalul latra si mai tare. Cainele se calmeaza atunci cand postasul se indeparteaza. In realitate, agresiunea cainelui este recompensata, deoarece amenintarea are drept scop indepartarea postasului din perimetrul aparat, ceea ce se si intampla. Agresiunea va creste deci in intensitate si in frecventa.
Daca postasul se afla in fata cainelui si trece in spatiul interzis, va fi muscat. Muscatura este eficienta (recompensata), deoarece postasul se indeparteaza intotdeauna. Cu siguranta ea va deveni mai intensa si mai frecventa. Din pacate, acesta este un scenariu des intalnit.
Agresiunea materna

Cateaua care alapteaza isi protejeaza puii impotriva intrusilor. Acest tip de agresiune are puncte comune cu agresiunea teritoriala: cateaua isi apara culcusul. ln faza de amenintare, mama ramane culcata langa pui si maraie fixand intrusul. Aceasta scurta intimidare este urmata de un atac insotit de numeroase muscaturi, uneori violente pana ce intrusul se indeparteaza. Dupa aceea, cateaua se intoarce la puii sai, isi lasa coada in jos privindu-i si incepe sa-i linga. Agresiunea materna este declansata de prezenta cateilor, de apropierea de locul in care a fatat, dar si de prezenta substitutelor, a momelilor, a obiectelor inlocuitoare in perioadele de pseudoalaptare (sarcina falsa).
Agresiunea cauzata de iritare

Agresiunea cauzata de iritare este destul de complexa, in realitate, toata lumea risca sa se confrunte la un moment dat cu acest tip de agresiune. Ea este declansata de:

  • durere, fie ca este legata de o pedeapsa corporala sau de o boala (inflamatie dentara, otita, infectie cutanata, artroza), ceea ce explica faptul ca agresiunea de acest tip se intalneste mai ales la cainii batrani;
  • privatiuni, cum ar fi foamea sau setea;
  • frustrari provocate, de exemplu, de prezentarea unei jucarii sau a unui aliment inaccesibil;
  • contacte tactile repetate, cum ar fi mingaierile sau alintarile, cand animalul a cerut clar incetarea contactului;
  • alterari senzoriale, cum ar fi diminuarea vazului (atrofia progresiva a retinei) sau a auzului (surditate). Reducerea campului vizual din cauza unui smoc de blana este o cauza frecventa a agresiunii cauzate de iritare, mai ales impotriva copiilor atrasi de cainii latosi.

Agresiunea cauzata de iritare este si ea supusa influentei hormonilor sexuali. Asta inseamnand ca ea risca sa creasca la pubertate si in timpul perioadei de imperechere la femele si la masculii care percep feromonii femelelor in calduri.
Secventele comportamentale ce pot fi observate in acest tip de agresiune difera in functie de nivelul ierarhic al cainelui. El are adesea pupilele dilatate, ceea ce face ca privirea sa reflecte lumina intr-un mod neobisnuit. Exista si ochi rosii sau florescenti, asa-numita privire “turbata”. Iata descrierea secventelor comportamentale realizata de Patrick Pageat (1995).
La cainele dominant, secventa se prezinta in patru faze. Faza de amenintare: in fata unui corp ridicat, labele posterioare flexate, capul intors, urechile culcate, blana zbarlita si buzele inferioare retrase, cainele maraie. Faza de atac urmeaza - sau insoteste - intimidarea: capul este orientat inainte si muscatura este scurta, repetata, insotita de lovituri ale adversarului. In continuare se poate observa o noua faza, de amenintare si, daca este necesar, un nou atac, pana ce adversarul este indepartat. Atunci poate interveni calmarea: cainele linge mana sau rana adversarului inainte de a se duce spre locul lui obisnuit de odihna.
Cainele dominat sau aflat in pozitie ierarhica neutra nu face parte din ierarhie) prezinta o secventa in trei faze- Faza de amenintare: cainele sta culcat cu labele stranse sub el, corpul resturnat pe o parte; scoate o maraiala surda, abia perceptibila. Urechile sunt lasate in jos, ochii rosii, privirea piezisa.
Cand musca superficial, isi proiecteaza capul spre inainte in mod repetat; plagile nu sunt semnificative. Secventa nu se termina printr-o faza de calmare obisnuita, dar cainele se retrage incet, intr-o pozitie joasa, corpul la pamant, continuand sa maraie. Fuge cu spatele curbat, cu coada intre picioare, refugiindu-se intr-un colt.
Agresiunea cauzata de iritare este uneori reorientata. Imaginati-va un caine ce se plimba cu stapanul sau si care, vazand deodata alti caini, se arata agresiv fata de ei. Vrea sa-i atace, dar este tinut in lesa de stapanul sau. Daca tragerea de lesa se face cu smucituri, ea poate provoca durerea sau frustrarea ce va determina cainele sa se intoarca si sa muste persoana cea mai apropiata de el, in general cea care-l tine in lesa. In acest moment, muscatura nu este insotita de faze de amenintare; ea poate fi unica sau repetata. Daca nu este controlata, poate provoca hematoame.
Agresiunea cauzata de teama

Se spune adesea despre caini ca “musca de teama”. Se face o mare confuzie in acest caz. In etologie agresiunea cauzata de teama defineste o situatie exceptionala, cea a unui caine caruia ii este teama, care s-a blocat, nu mai poate fugi si se apara impotriva unei amenintari cu o forta inzecita, pierzandu-si controlul. Absenta controlului face ca acest tip de agresiune sa fie foarte periculos, animalul provocand rani serioase. Cand spun ca este vorba despre o situatie exceptionala trebuie mentionat ca 40% dintre cainii tematori risca sa muste. Ei pot, de altfel, sa alterneze fuga si agresiunea, in functie de circumstante.
Agresiunea cauzata de teama nu se desfasoara dupa faze organizate. Veti observa ca animalul emite mesaje de teama sub forma unei pozitii joase si a anumitor semnale emotionale: pupile dilatate, urechi blege, coada intre picioare, tremur, urinare si defecatie involuntare, gafaiala, salivare. Cainele trimite si mesaje de amenintare sub forma unor maraieli surde, a retragerii buzelor inferioare si a descoperirii coltilor. Uneori, pozitiei joase si culcate i se substituie pozitia ridicat aparent ferma, dar care este dublata de semnale emotionale involuntare, ce tradeaza teama. In momentul in care distanta de securitate - asa-zisa distanta critica - este depasita, cainele ataca cu energia celui disperat nemaiavand nici un control asupra muscaturilor, cauzand rani severe si stricaciuni considerabile. Nu exista faza de calmare. Dupa muscatura, cainele fuge sau se ascunde pentru a ataca din nou la cea mai mica intruziune in zona sa de izolare.
Cainii care nu au crescut in conditii optime - de exemplu, care au trait intr-o cusca si n-au invatat ca fuga este o posibila strategie pentru a reduce frica - risca, sa recurga la agresiune chiar si atunci cand fuga este posibila.
Unii caini, carora le este teama sa intre intr-o interactiune sociala precisa - o persoana care ii priveste, care vrea sa-i atinga, un individ cu mers nesigur si impleticit, o persoana sau un caine intalniti intamplator pe strada -, anticipeaza contactul sau apropierea si incearca sa intimideze: blana zbarlita,urechile pe jumatate culcate, coada agitata, se reped asupra persoanei latra foarte puternic in apropierea acesteia sau o musca direct de picioare, de maini sau chiar de fata. Acesti caini fricosi sunt periculosi mai ales daca stapanii nu-i pot struni iar victima este un copil. In acest caz, nu se poate vorbi clar despre o agresiune cauzata de teama. Secventa seamana mai degraba cu o agresiune teritoriala, dar este independenta de teritoriul grupului si implica mai ales cainii carora le este teama de un anumit tip de contact.
Agresiunea de pradare

Agresiunea de pradare este ultima secventa a comportamentului de vanatoare. Poate fi considerata sau nu drept o agresiune? Este randul specialistilor sa dezbata acest subiect. Se respecta oarecum definitia cuvantului agresiune, asa cum este ea data, la inceputul capitolului, dar nu apar emotiile legate de competitie ori de apararea propriei persoane sau a grupului.
Victima este un individ cu care cainele a fost in mica masura sau deloc socializat in copilarie si care se comporta ca o prada intr-un context de vanatoare. Acest individ fuge din fata vanatorului. In functie de talia prazii pot fi observate doua secvente caracteristice.
Vanatorul ataca prazile de talie mica sarind cu labele alaturate; coada, urechile si blana de pe spate sunt ridicate, sunt necesare mai multe salturi pentru a imobiliza - a dobori - prada. Aceasta este prinsa intre dinti si scuturata puternic pana cand i se rupe coloana vertebrala.
Prazile de talie mare sunt vanate in grup. Este o actiune bine organizata intre membrii haitei, dar si un caine singur se poate aventura sa atace o prada mare. In atacurile impotriva oamenilor sunt folosite diverse muscaturi: muscaturile de picioare, cu incercarea de rupere a tendoanelor pentru a impiedica fuga, muscaturile de gat, fara indoiala pentru a rupe vasele mari de sange si a slabi prada, muscaturile de ceafa si sfasierea scalpului (prada fiind inca vie).
Daca un grup de caini ataca o prada, intervine competitia. In acest caz, atacul este si mai violent. Pentru omorarea prazii, toti cainii ataca si smulg bucati de carne in acelasi timp. O prada de talie mica este practic sfasiata de vie.
Agresiunea de pradare indreptata impotriva copiilor

In fiecare an exista cateva cazuri, rare, de atacuri mortale asupra copiilor, care au Ia baza o agresiune de pradare. Ca si cea cauzata de teama, si agresiunea de pradare este legata, in aceste cazuri, de o socializare absenta sau deficitara: cainele nu-i recunoaste copilului statutul uman, considerandu-l mai degraba o prada potentiala. Pot fi distinse doua tipuri de secvente:

  1. Cu labele impreunate, cainele sare asupra copilului sau a landoului, mugca piciorusele si bratele care se agita aproape de botul sau, cum ar face cu o prada de talie mica, a carui ceafa o prinde intre dinti pentru a o scutura si a-i rupe vertebrele.
  2. In grup, cainii pot ataca oamenii slabiti sau care fac gesturi bruste; si copiii sunt prazi usoare pentru o haita de caini vagabonzi.

Avand in vedere ca nu se cunoaste nici un tratament pentru aceasta forma de agresiune, diagnosticarea sa determina separarea definitiva a cainelui de copil.
Hiperagresiunile

Anumite agresiuni nu respecta secventele descrise mai sus, iar muscatura ce le insoteste nu este controlata. In numeroase cazuri, faza de amenintare este absenta, iar in altele urmeaza celei de atac. In acest caz este vorba despre agresiuni atipice sau despre hiperagresiuni.
Toate secventele descrise anterior pot fi influentate de efectul invatarii. Asta inseamna ca, daca agresiunea este incununata de succes, ea este oarecum recompensata, devenind si mai puternica. O astfel de agresiune elimina faza de calmare, o reduce pe cea de amenintare si se remarca printr-o crestere a intensitatii si violentei fazei de atac. Secventa isi pierde coerenta si controlul. Vorbim aici despre o hiperagresiune.
Evolutia agresiunilor

Toate tipurile de agresiune au tendinta de a-si msri intensitatea spontan, de-a lungul timpului. De aceea, fiecare trebuie supusa, expertizei unui veterinar specializat in comportamentul animal.
De ce unui veterinar? Deoarece anumite secvente de agresiune sunt legate de patologia corpului (hormoni, dureri, tumori etc.) sau a comportamentului (schimbari de dispozitie, anxietate, hiperactivitate, varsta etc.).
Tratarea comportamentelor agresive

Amenintarea constituie deja o agresiune. Recomandarea mea este sa se diagnosticheze si sa se trateze agresiunile cat de repede posibil. Daca agteptam pana la prima muscatura puternica, este adesea prea tarziu pentru a mai trata cainele, deoarece stapanul si-a pierdut increderea.
Agresiunea nu este decat o manifestare dintr-un tablou care cuprinde numeroase alte simptome. Nu se trateaza agresiunea, ci animalul in mijlocul ecosistemului sau.
Toti cainii agresivi ar putea fi ingrijiti daca ar exista institute “psihiatrice” adaptate acestui tip de tratament. Dar acesta este un vis care nu va deveni curand realitate. Asa ca un caine nu va fi tratat decat daca mediul (fizic si social) permite controlul periculozitatii sale.
Sedativele (camasa chimica de forta) sunt folosite in mod exceptional. In locul lor sunt preferate medicamentele reglatoare ce permit invatarea.
Terapiile, precum cea a ierarhiei, a modificarii modului de comunicare sau cea a desensibilizarii trebuie propuse in functie de situatie.


sursa: zoopedia.ro