-
Câinii periculoşi şi agresivi
CÂINII PERICULOŞI ŞI AGRESIVI
Multiplele evenimente care au generat disconfort social sau chiar acte de suferinţă oamenilor sau câinilor şi, uneori, chiar proprietarilor acestora, au determinat Guvernul României să intervină pentru stoparea lor prin stabilirea cadrului juridic adecvat, care impune atât restricţii cât şi încriminări, şi, în mod evident, pedepse, în Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi şi agresivi.
Pentru punerea în aplicare a acestui act normativ, au fost înfiinţate 38 de asociaţii chinologice, s-au nominalizat poliţişti care răspund la nivel judeţean de această problemă, s-au prelucrat prevederile legale, au fost instruiţi factori abilitaţi de lege pentru a interveni în scopul asigurării legalităţii în acest domeniu de activitate şi au fost completate evidenţele cu deţinătorii de câini periculoşi sau agresivi.
În vederea stabilirii unui cadru comun şi unitar de acţiune, s-a încheiat un protocol de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia Chinologică Română, care are ca scop, pe lângă crearea unei baze de lucru privind modalităţile concrete de realizare a atribuţiilor fiecărei părţi, şi pe acela de asigurare a sănătăţii şi integrităţii corporale a cetăţenilor şi intrarea în legalitate a deţinătorilor sau proprietarilor de câini periculoşi sau agresivi.
RECOMANDĂRI PENTRU DEŢINĂTORII SAU PROPRIETARII DE CÂINI PERICULOŞI SAU AGRESIVI
Înainte de a vă lua un câine, trebuie să vă puneţi nişte întrebări. Asta pentru ca toţi câinii au anumite nevoi care vor dura o viata. Un câine depinde de stăpânul lor uman, care trebuie sa-l îngrijească si să-l iubească. Această dependenţă este răsplătită de către câine cu un devotament necondiţionat si o afecţiune enormă.
Un câine devine foarte repede un membru al familiei si trebuie sa fie in stare sa se conformeze cu stilul de viaţă al familiei respective. Dacă este o rasă nepotrivită, adusă în casă din greşeală, şi nu reuşeşte să fie la înălţimea aşteptărilor tale, atunci în loc de a deveni un membru iubit al familiei, va deveni o povară si o persoană non-grata. Dacă ai grijă şi alegi atent câinele dintre diferitele rase existente, atunci rezultatul va fi un tovarăş patruped care iţi va aduce multă fericire.
Persoanele cu un temperament coleric nu trebuie să-şi achiziţioneze câini periculoşi sau agresivi, întrucât pornirile agresive ale omului, pe care educaţional el le stăpâneşte, le poate transmite telepatic câinelui, iar acesta fără nici o comandă poate ataca un om sau animal.
Când veţi alege un câine pentru o anumită utilitate, trebuie să fiţi bine informat asupra aptitudinilor câinelui pe care îl doriţi şi este util să îl achiziţionaţi după ce consultaţi Asociaţia Chinologică în vederea recomandării unui exemplar care să fie conform dorinţelor şi să se încadreze în standardul rasei.
Întrucât trăiţi în societate, trebuie să aveţi în vedere în ce măsură câinele va fi acceptat de ceilalţi membrii ai familiei, de vecinii de apartament sau de curte, în condiţiile în care aceştia sunt de acord, este bine să faceţi acest pas.
Odată achiziţionat câinele dorit, trebuie să acordaţi o atenţie deosebită acţiunilor profilactice ce se execută în vederea prevenirii unor boli infecţioase, pentru a proteja atât sănătatea câinelui cât şi a dumneavoastră.
Indiferent de modul de întreţinere, locul de odihnă destinat câinelui, trebuie să fie ales de aşa manieră, încât să evite, pe cât posibil contactul direct cu gardul dinspre stradă sau cu poarta, deoarece îl menţine într-o stare permanentă de nervozitate, existând riscul să muşte pe oricine intră în raza lui de acţiune.
Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoşi sau agresivi au obligaţia să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică zonală şi să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în apartament ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „CÂINE PERICULOS" pe o plăcuţă având dimensiunile de 15-25 cm.
Pentru obţinerea unui câine viguros, rezistent, echilibrat clin punct de vedere nervos, este necesar ca dezvoltarea lui fizică să fie condusă prin antrenamente judicioase, progresive, în funcţie de vârstă şi de rasă.
Este interzisă antrenarea câinilor în vederea dezvoltării agresivităţii cu scopul de a participa la lupte sau alte activităţi ce ar pune în pericol viaţa şi integritatea corporală a unor persoane sau animale.
Dresajul şi antrenamentul câinilor se poate realiza numai în centre special amenajate, stabilite prin hotărâri de către consiliile comunale, orăşeneşti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Indiferent de rasă, toţi câinii au nevoie de aer proaspăt şi tic mâncare, zilnic. Exerciţiul fizic constituie o activitate benefică atât pentru câine, cât şi pentru stăpân, şi nu poate fi subestimat sau neglijat.
Plimbarea câinilor periculoşi sau agresivi este permisă numai dacă aceştia poartă botniţă, sunt ţinuţi în lesă sau ham, şi se poate realiza numai în locuri special amenajate.
Cei care scot aceste animale la plimbare trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.
Deţinătorilor sau proprietarilor de câini periculoşi sau agresivi le recomandăm să îşi înregistreze animalele la Asociaţia Chinologică zonală, să îi sterilizeze şi să depună la sediul Poliţiei în a cărei rază se află imobilul unde este ţinut câinele documentaţia menţionată în OUG 55/2002.
Fiecare câine va avea un carnet de sănătate unde vor fi înscrise vaccinările efectuate, iar în cazul câinilor periculoşi prevăzuţi la art. 1 lit. a) din OUG 55/2002, sterilizarea acestora va fi confirmată în acest document de către medicul veterinar care a efectuat intervenţia.
În timpul jocului sau antrenamentului, evitaţi conflictele cu câinele pentru a nu da ocazia să încerce să îşi impună propria voinţă.
NU CEREŢI NICIODATĂ DE LA CÂINE MAI MULT DECÂT ÎI OFERIŢI!
CONDIŢII PENTRU IMPORTUL CÂINILOR DE RASĂ
Câinele importat trebuie să fie vaccinat antirabic cu cel puţin 2 săptămâni înainte de intrarea în România, respectiv să posede certificatului internaţional de vaccinare.
Importatorul trebuie să fie în posesia unui document care să ateste provenienţa câinelui (declaraţie de provenienţă, contract de vânzare, act de cesiune sau donaţie).
Câinele importat trebuie să fie înregistrat într-un registru genealogic recunoscut de FCI, respectiv să posede certificat de origine de export (pedigree) sau o adeverinţă provizorie care să ateste acest fapt.
Câinele trebuie să fie identificat prin tatuaj sau microcip.
Persoanele care importă periodic câini de rasă trebuie să posede o împuternicire în acest sens din partea Asociaţiei Chinologice Române - membră a Federaţiei Chinologice Internaţionale.
CÂINI AGRESIVI
PIT BULL
BANDOG
BOERBULL
CÂINI PERICULOŞI
TOSA
ROTTWEILLER
DOG ARGENTINIAN
MASTIFF
MASTINO NAPOLITANO
FILA BRAZILEIRO
CANE CORSO
CIOBĂNESC CAUCAZIAN
AMERICAN STAFFORD
Sursa : http://www.igpr.ro/Ordine_publica/caini_periculosi.htm
-
-
Acelasi articol e publicat in aceasta categorie a forumului de aproximativ 3 ani, si mai e si marcat ca subiect important: http://www.despre-rottweiler.ro/legi...-agresivi.html
Reguli de postare
- Nu poti posta Subiecte noi
- Nu poti raspunde
- Nu poti pune atasamente
- Nu poti edita mesaje
Regulament Forum
Bookmarks